Daniela Popa
“Strategia Lisabona – şansa relansării economice a României”
Criza economică ce afectează din ce în ce mai mult economiile statelor lumii reprezintă un adevărat test pe care guvernele, instituţiile internaţionale şi europene trebuie să îl dea în faţa unui fenomen cu o evoluţie imprevizibilă şi periculoasă. Confruntată cu recesiunea economică în cele mai multe state membre, Uniunea Europeană trebuie să facă dovada unei acţiuni concrete, coerente şi articulate. Acum, mai mult decât oricând, principii precum pragmatismul, flexibilitatea şi parteneriatul trebuie să funcţioneze.
Acţiunile guvernelor naţionale coordonate cu instrumentele pe care le pune la dispoziţie Uniunea Europeană sunt esenţiale în depăşirea acestei perioade. În opinia noastră, răspunsul Uniunii Europene la evoluţiile de pe scena economică mondială a fost prompt. Planul european de redresare economică, lansat încă de la sfârşitul lui noiembrie 2008, atunci când efectele crizei asupra economiei europene erau tot mai accentuate, se bazează pe o infuzie majoră de putere de cumpărare în economie, pentru a impulsiona cererea şi a stimula încrederea. Măsurile constă în special în deschiderea de linii de finanţare pentru IMM-uri, cumpătare în cheltuielile administraţiei şi demararea investiţiilor pentru modernizarea infrastructurii, dar vizează şi domeniul asistenţei sociale acordate persoanelor defavorizate sau celor care îşi pierd locul de muncă.
Planul european de redresare economică are la bază Strategia de la Lisabona. Coordonarea acţiunilor statelor membre în cadrul oferit de Strategia de la Lisabona este opţiunea optimă şi eficientă. România, în calitate de stat membru, trebuie să recurgă la acţiuni menite a atenua pe termen scurt efectele crizei şi are datoria de a promova, simultan, reformele structurale necesare.
Strategia de la Lisabona este o şansă pentru fiecare stat membru, deci şi pentru România, de a depăşi dificultăţile economice ale momentului, implementând măsuri de reformă structurală în economie. Odată cu revizuirea Strategiei, în anul 2005, s-a convenit ca fiecare stat membru să elaboreze un Plan Naţional de Reforme, lucru pe care România l-a îndeplinit în anul 2007, rezultând Planul Naţional de Reforme 2007 – 2010 ce avea ca obiectiv atingerea performanţelor economice şi de ocupare recomandate de Strategia de la Lisabona, corelate cu un sistem social echitabil, elemente care să asigure ţării noastre o dezvoltare durabilă.
Varianta revizuită a PNR din 2008, stabileşte pentru perioada 2007 – 2012 o serie de priorităţi privind îmbunătăţirea capacităţii administrative (prin asigurarea cadrului necesar susţinerii competitivităţii prin măsuri specifice în politici publice), gestionarea fondurilor comunitare, capacitatea autorităţilor publice de a lansa achiziţii publice, reforma sistemului judiciar, îmbunătăţirea calităţii şi managementului cheltuielilor guvernamentale, îmbunătăţirea funcţionării pieţelor, a mediului de afaceri, creşterea gradului de ocupare şi participare pe piaţa muncii, precum şi gestionarea durabilă a resurselor regenerabile şi atenuarea efectelor schimbărilor climatice.
Din păcate, evaluarea Comisiei Europene cu privire la implementarea Strategiei de la Lisabona la nivelul statelor membre UE şi a zonei euro, realizată în ianuarie 2009, indică pentru România progrese minime, iar recomandarea Comisiei este ca ţara noastră să adopte de urgenţă măsurile de reformă structurală pentru a asigura o competitivitate economică bazată pe productivitate ridicată, inovare şi cunoaştere. Este nevoie de o abordare integrată care să includă Programul de guvernare, programul anticriză, precum şi recentul document emis de Departamentul pentru Afaceri Europene – Planul de acţiuni 2009 – 2010 pentru implementarea PNR.
Dacă analizăm măsurile pe care România trebuie să le implementeze conform Strategiei de la Lisabona constatăm că sunt tocmai acele măsuri necesare a fi luate în contextul crizei economice actuale. Ele trebuie să fie o componentă esenţială a mecanismului de răspuns anticriză. Este nevoie de îmbunătăţirea eficienţei administraţiei publice centrale şi locale, schimbarea politicii fiscale în sensul limitării cheltuielilor şi implementarea unui cadru financiar pe termen mediu (programare bugetară multianuală). Resursele bugetare trebuie orientate spre acele domenii care asigură creşterea economică. În cadrul programelor anticriză, extrem de importante sunt măsurile ce vizează asigurarea calităţii sistemului educaţional şi corelarea lui cu sistemul formării profesionale. Acestea, la rândul lor, trebuie corelate cu nevoile pieţei muncii.
Doresc să evoc şi Summitul European din 19-20 martie 2009, în cadrul căruia s-a reafirmat angajamentului Uniunii Europene şi al statelor membre de a acţiona într-o manieră coordonată, ambiţioasă şi cuprinzătoare. Comunicarea Comisiei Europene pentru Consiliul European de primăvara intitulată “Stimularea redresării economice” trasează patru direcţii majore de intervenţie în vederea redresării economice, şi anume: restaurarea şi menţinerea unui sistem financiar stabil, sprijinirea economiei reale, sprijinirea populaţiei împotriva efectelor crizei şi promovarea redresării globale.
În opinia noastră, România trebuie să-şi coordoneze politicile naţionale cu cele comunitare, în special cu cele impuse de Strategia de la Lisabona. Implementarea principiilor şi asumarea obiectivelor acesteia se articulează perfect cu perioada de criză economică pe care o traversăm. Respectarea acestor angajamente nu reprezintă doar garanţia respectării ţintelor macroeconomice asumate, ci şi şansa de a trece de declinul economiei la toate nivelurile, naţional, comunitar şi global.