Declaratii politice - PDL
Pentru un acord cu FMI – Sever Voinescu
Criza economică pe care am început să o traversăm şi despre care e imposibil să spunem când şi cum se va termina a generat un discurs politic inflamat şi haotic la Bucureşti. Criza aceasta economică are o puternică dimensiune morală, fără îndoială, în sensul că ea a fost generată de o gravă subminare a fundamentului etic al capitalismului. Efectele politice ale crizei, la Bucureşti, sunt şi ele stridente în plan moral. Că domnul Tăriceanu, cel care a condus catastrofal un guvern într-o vreme favorabilă pentru economia noastră, se erijează într-un fel de magistru economic în vreme de criză, ar ţine de caraghioslâc, dacă nu ar friza insolenţa. Că cei care se visează preşedinţi din decembrie încolo o aduc din condei şi vorbesc despre combaterea efectelor crizei vorbind, de fapt, despre preşedintele Băsescu, este, iarăşi, o probă de iresponsabilitate şi politicianism ieftin.
Versiunea integrala…
Creşterea fenomenului infracţional în societatea românească – Cristian Petrescu
Ne confruntăm cu o creştere a fenomenului infracţional în societatea românească, cu un val de violenţe care pun în pericol siguranţa cetăţeanului român şi ordinea publică. Amploarea fenomenului infracţional este un aspect extrem de îngrijorător care ridică mari semne de întrebare cu privire la capacitatea autorităţilor de a oferi un climat de siguranţă cetăţenilor şi de a gestiona pericolele pe care le implică acest fenomen. În majoritatea cazurilor, tema “siguranţei cetăţeanului” a fost o prioritate şi un obiectiv major pentru cei care s-au perindat pe la guvernare, doar la nivel declarativ.
Versiunea integrala…