Contact | Semnaleaza neregula

"Infringement-ul gropilor de deşeuri neecologice va fi plătit de către cetăţeni"

“Infringement-ul gropilor de deşeuri neecologice va fi plătit de către cetăţeni” – Sulfina Barbu

Începând din 16 iulie, adică în numai o lună, României îi expiră termenul până la care s-a angajat să închidă un număr important de depozite de deşeuri neconforme cu standardele de mediu.

Consecinţele sunt, în primul rând, de ordin financiar, amenzile pe care România va trebui să le plătească fiind de aproximativ 200 000 euro pe zi, până când situaţia va fi remediată.

Succint, aceasta este situaţia. Până la 16 iulie trebuie închise toate gropile de gunoi comunale neconforme. De asemenea, potrivit calendarului asumat de România, alte 78 de depozite municipale trebuie să-şi sisteze activitatea în cursul acestui an.

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, dintre cele 65 de astfel de depozite necesare României, în prezent există numai 20, localizate in 13 judeţe şi în capitala României.

Problema sancţiunilor împotriva României comportă o discuţie foarte serioasă, în care să pornim de la cauzele acestei situaţii, să trecem printr-o evaluare precisă, în fiecare judeţ, a impactului asupra bugetului administraţiilor locale, pentru a ajunge la soluţiile prin care putem gestiona optim problema primului infringement pe mediu împotriva României.

Toate aceste aspecte merită o analiză serioasă, riguroasă, care să implice toţi factorii responsabili, iar Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic intenţionează să o lanseze în cel mai scurt timp.

Atrag, însă, atenţia asupra unor aspecte extrem de importante: infringement-ul depozitelor de deşeuri va fi plătit de către cetăţeni, iar această situaţie nu va fi rezolvată în lipsa unui dialog real între autorităţile de mediu şi administraţiile locale.

În ceea ce priveşte impactul asupra bugetului administraţiilor locale, lucrurile sunt cu adevărat grave. În primul rând, administraţiile locale trebuie să suporte, din bugetele proprii, cuantumul amenzilor stabilite de Comisia Europeană.

Pe de altă parte, întrucât actualele gropi de deşeuri neecologice vor fi închise, primăriile vor trebui să depoziteze deşeurile în gropi de gunoi ecologice, dar care sunt puţine la număr în prezent. Ceea ce înseamnă costuri crescute pentru transport, costuri crescute pentru depozitare şi, în final, tarife mai mari pentru cetăţeni.

Nu în ultimul rând, primăriile trebuie să aloce fonduri, prin confinanţare sau să finanţeze integral construcţia gropilor de deşeuri conforme.

Să nu uitam că toate aceste costuri vin într-o perioadă de austeritate financiară, în care bugetele primăriilor sunt la limita supravieţuirii. Şi mai important este să spunem lucrurilor pe nume: toate aceste costuri care grevează bugetul local sunt, de fapt, suportate de către cetăţeni. Bugetul local înseamnă, de fapt, taxele şi impozitele plătite de către cetăţeni. Şi, în afară de asta, prima consecinţă a închiderii gropilor neconforme este creşterea tarifelor de salubritate şi a tarifelor pe care cetăţenii, de fapt, le plătesc.

De aceea, consider că nu este deloc o dovadă de responsabilitate faţă de cetăţeni să afirmăm că infringement-ul deşeurilor este doar o chestiune de identificare a plătitorilor de amenzi. Pentru că, indiferent de instituţia responsabilă, de fapt, banii trebuie plătiţi din bugetele locale.

Stimaţi colegi, lansez, cu această ocazie, şi un apel pentru dialog, un dialog real, aplicat şi eficient, la care să venim cu toţii cu soluţii viabile şi nu să căutăm vinovaţi. Un dialog în care intrăm responsabili şi de care nu ne putem degreva.

Fără o colaborare susţinută între administraţiile locale, autorităţile de mediu şi parlamentarii din comisiile de specialitate, nu vom reuşi să reducem efectele acestor sancţiuni asupra cetăţenilor României în final.